Treceți la conținutul principal

I made a decision to enjoy the silence!





"M-am tuns fara premeditare", nu ma caracterizeaza, eu sunt omul cu planul, visez, imbrac ideea in fel si chipuri, imi dau timp sa elimin orice dubiu, abia apoi actionez. De'a lungul anilor am strans diverse imagini cu tunsori, unele au fost sterse, altele au rezistat si pana astazi. 
Aveam o perioada cand toate persoanele tunse scurt sau intr-un anume fel sa le studiez amanuntit, altfel spus: sa ma holbez la ele. Mi-am conturat niste idei, dar oricum doar atunci cand tai descopar si invat. 
Si sotului i-am schimbat usor tunsoarea. Daca la inceput tundeam calota cu un numar (cel mai mare nr. 21) si in laterale scadeam usor cate un numar si filam pana ajungeam la nr 6 in zona urechilor si ceafa, acum scad de pe mijlocul calotei  spre laterale si se vede mult mai stilizat si urcand cu nr. 6 pana deasupra tamplelor.
Masina o am de mai bine de patru ani si functioneaza inca foarte bine. La parul foarte des si sarmos trebuie sa inaintez incet si cu precautie ca sa nu traga de par si sa se deregleze. Curatata dupa fiecare utilizare si in interior va face sa nu ii fie scurtata viata.

Dupa tuns imediat, spalarea parului cu samponul Anian nu mi-a mai placut la fel de mult, zona scurta ne folosind masca mi-a lasat parul arici, greu de manevrat, o idee sarmos, parca imbacsit. Observatie dupa ce parul mi s-a uscat in totalitate dimineata la trezire. Mi-am udat mainile, m-am tras nitel de par, am bagat si peria. Dupa cateva ore aspectul se imbunatatise. Nu imi dau seama ce s-a intamplat pentru ca nu mai tin minte cum se comporta parul scurt din copilarie, care pe atunci nu era deloc pretentios. A doua oara cand mi-am spalat parul a fost si mai bine pentru ca am folosit balsamul de la Hofigal.

La nivelul scalpului inca mai am mancarimi pasagere pe ici colo, cruste subtiri, uneori chiar si dupa spalat doar in zona cefei. Se mai fac cojite, situatie reaparuta de la sfarsitul lunii decembrie. Trebuie sa imi mai cumpar Selsun Blue.



Mai am de lucrat la tunsoare, in mare sunt multumita de realizare si abia astept sa va arat si alte poze cu noua tunsoare si tinuta purtata la plimbarea pe Faleza.


For several years I make the haircut at home, alone. 
I watched youtube videos, I collected pictures for inspiration and that's it.
Not the kind of person who makes things spontaneously, I wanted for a long time to make a short haircut and these days I did it. I love it!


Va pup!

Comentarii

  1. OMG cred ca esti ultima persoana de la care m-as fi asteptat la asta. Pari atat de firava si tunsoarea asta e asa "strong". Astept sa vad si alte poze, desi din ce vad nu te prinde rau:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cred ca tind spre scurt, nu eram sigura ca imi va placea rezultatul si am pornit cu pasi mai mici, vreau sa ma bucur si o perioada de contrastul asta :)

      Ștergere
  2. WoW! Ce schimbare! Ce curajoasa ai fost!
    Dar de ce nu te-ai ras intr-o parte ca sa fie treaba treaba? Cred ca ar arata mai bine ras.
    Felicitari inca o data pentru curaj!
    Astept sa mai vad si alte poze cu tine :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Dorina!
      In colaje, cand mi-am tuns parul era "murdar" dupa spalare are volum si chiar daca intr-o parte e foarte scurt tot mi se pare feminin, ras nu prea. Poate intr-o zi ma voi rade. Oricum daca nu iesea ceva ok, ma faceam cu masina tot parul :))
      Alte explicatii am spus mai sus.

      Ștergere
  3. Wow cat de tare! Bravo, bravo! Iti sta foarte bine :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte tare!
    Esti foarte curajoasa iar rezulatul este wow. :)
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
  5. Doamne ce curajoasa esti, imi place rezultatul !

    RăspundețiȘtergere
  6. Nuuu te-ai tuns!:(( Trebuie sa recunosc ca ai fost foarte curajoasa.

    RăspundețiȘtergere
  7. Foarte rar spun OMG, dar de data asta trebuie sa spun OMG! Mihaela, m-ai lasat cu gura cascata! Citind titlul deja anticipam ce vei anunta, ma gandeam la melodia celor de la Depeche Mode, una dintre melodiile mele preferate, de altfel si imi spuneam in sinea mea: "Sper ca nu vrea sa ia o pauza sau sa inchida blogul." Deja imi spuneam cum sa te conving sa nu renunti, dar nici intr-un milion de ani nu m-as fi asteptat la asta. :)
    Sustin cele spuse de Diana, tu esti asa o fire gingasa, finuta, tunsoarea e mai funky, dar sa stii ca nu-ti sta rau.

    Pupici!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Raluca, multumesc tare mult pentru fiecare cuvintel. Nu am nici o intentie sa inchid blogul, momentan sunt intr-o perioada buna, in care chiar daca nu scriu foarte des pe blog pentru ca trebuie sa am grija si de casa, imi place ca fac totul cu mai mult calm.
      Te pup!

      Ștergere
  8. WOW :| Cat curaj ! Chiar ai curaj , eu nu as putea :|

    RăspundețiȘtergere
  9. Oricat de mult as tanji dupa o astfel de tunsoare, care mi se pare super sexy... cred ca nici intr-o mie de ani nu as avea tupeu sa fac asa ceva ! Felicitari ! Sa ne pui mai multe poze sa vedem :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dorinta te impinge la curaj, chiar daca am actionat mai greu :P

      Ștergere
  10. tu mi-ai transmis ceva, cred, pentru ca acum doua zile ma gandeam la ceva asemanator :))))) totusi, cred ca eu am sa spun pas, am parul prea lesinat, nu stiu cum ar arata.

    felicitari pentru abordare!!!

    si, nu in ultimul rand, DEPECHE MODE!!!!!! :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :D nu iti stiu parul si cum s-ar comporta scurt, oricum e doar decizia ta. :)

      multumesc Alina!

      Ștergere
  11. darling u look great! bv pt curaj
    http://idareyoutobefashion.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere
  12. super tareee , imi place...eu sunt mai smucita asaaa de felul meu :)...mai ponderata e fiica-mea !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu sunt (ca) o fata cuminte care ii place totusi sa iasa din tipare, dar sa nu atraga prea multa atentie, altfel devine rusinoasa si stangace :D

      Ștergere
  13. Porți o tunsoare foarte îndrăzneață. Ai talent și ar fi păcat să nu-l cultivi. Un hairstylist priceput câstigă excelent în Romania.

    www.zadinblog.com

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult, inca nu ma simt pregatita sa tund pe altii, in afara de sot si frate. Devin agitata si nesigura in miscari, deh frica de esec :D

      Ștergere
  14. Ce schimbare! Ai avut curaj, bravo! Bravo si pentru ca ai facut-o singura. Iti sta bine si e si nonconformista. :*

    RăspundețiȘtergere
  15. Wow! Ce curaj!
    Imi place cum iti sta...iti da un aer rebel :).
    Like like like!!!!
    Pupici!

    RăspundețiȘtergere
  16. Subscriu celor dinaintea mea,care au spus ca ai avut curaj.Chiar este o tunsoare indrazneata insa eu una o ador si stiu o tipa care a abordat un stil si mai si,s-a si ras si are si suvite colorate dar ii sta magnific!

    Intr-adevar esti o persoana finuta si dulce insa cred ca acest contrast intre firea si trasaturile tale si tunsoare este unul reusit.M-ai susprins placut!Foarte placut!
    Felicitari!

    Te pup!

    RăspundețiȘtergere
  17. You have made the right decision. I adore this!!!
    Best Regards
    Miss Margaret Cruzemark
    http://margaretcruzemark.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Thank you for your visit and sharing your thoughts. xoxo

Orice parere cu bun simt este binevenita!

1001cosmetice

1001cosmetice.ro%20

Postări populare de pe acest blog

Din lumea necuvantatoarelor

     De-a lungul timpului am avut in grija doar pisici si pesti. Pestii mi s-au parut cei mai sensibili, daca mediul in care traiesc nu este unul echilibrat apar boli, devin apatici. Alimentatia este foarte importanta si am mai scris despre asta , este importanta indiferent ca vorbim de oameni sau de animale, iar astazi va invit sa cititi povestea Oanei si animalutelor ei pe care am rugat-o sa ne impartaseasca din experienta sa cu cititorii blogului.  Toto, Oachi Mara si Porto        Ei bine, am animăluțe de când mă știu, mai exact de pe la 4 ani și îmi petreceam timpul î n casa cu curte a bunicilor mei din Galați. Încă de pe atunci (când nu exista mâncarea granule sau umedă specială pentru animale) existau formule sănătoase de hrană gătită pentru câini și pisici, care culmea trăiau sănătoși ani mulți, cățeii chiar până la 20-21 de ani. Un singur lucru mi-a spus atunci bunicul, v ă z â ndu-m ă că dau bomboane cățeilor din curte: Nu dulciuri! Niciodată! Sunt otravă

[Miercurea fara cuvinte] Online shopping

1   //   2   //   3   //   4   //   5   //   6 1  //  2  //  3  //  4  //  5  //  6 1 //   2 //   3 //   4 Miercurea fara cuvinte este o rubrica saptamanala initiata de  Carmen  unde mesajul trebuie transmis printr-o fotografie sau o serie de fotografii. Wordless   Wednesday   is   a weekly column   initiated by   Carmen   where   the message   must be sent   through   a picture   or series of   pictures. xoxo

Baile Tusnad | Spre Lacul Sfanta Ana, de la bucurie la agonie si retur

Cazati la Vila Cerbu, dupa ce facem cunostinta cu domnul Marian, desfacem bagajele, bagam repede la frigider cele necesare, ne racorim putin, ne schimbam si aplicam iarasi crema solara. Cat sa intre crema in piele am recitit toate traseele cu plecare din statiune. Pe care sa alegem?! Pregatim rucsacul cu apa, limonada, ceva de rontait in caz ca ni se face foame si o zbughim afara. Am mai pierdut ceva vreme pe afara in fata postei, consumat si niste nervi. Ca asa-i cand unul e agitat si altul e de un calm desavarsit. Pentru a ne dibui incotro s-o luam pentru traseul nr. 6: Paraul Varghis - Poiana Mohos - Cabana Sfanta Ana. "Hai incolo, harta asa zice!"